În fiecare an, la 30 noiembrie, se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, o sărbătoare de o însemnătate deosebită pentru Biserica Ortodoxă Română.
Sfântul Apostol Andrei a fost originar din Betsaida, un oraşel pescăresc de pe malul lacului Ghenizaret (Marea Galileii), descinzând din tată galileean pe nume Iona. Înainte de a deveni apostol al Domnului Hristos, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar trecerea din ascultarea ultimului prooroc al Vechiului Testament către urmarea Celui ce avea să desăvârşească Legea s-a întâmplat a doua zi după botezul Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordanului.
Exclamaţia Sfântului Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan, I, 29, 36), rostită o dată la botezul Mântuitorului şi repetată a doua zi în particular către Ioan (viitor apostol şi evanghelist) şi Andrei, a determinat pe cel din urmă să caute pe Hristos şi, astfel, să devină cel dintâi chemat la apostolat.
Sfinţii evanghelişti Matei şi Marcu relatează acest episod aproximativ identic: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20 şi Marcu 1, 16-18).
Sfântul Andrei mai este menţionat în sfintele evanghelii de doar două ori: el este cel care, înainte de minunea înmulţirii pâinilor, Îl înştiinţează pe Hristos că în mulţime era un baiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti (Ioan 6, 8-9); iar a doua oară, după ce Iisus înviază pe Lazăr, Andrei şi Filip au înştiinţat pe Domnul că nişte elini (greci), veniţi în Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Paştelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22).
Deşi sfintele evanghelii nu amintesc des de Sfântul Andrei, acesta L-a însoţit pe Hristos în timpul activităţii Sale, a luat parte la numeroase cuvântări ale Acestuia şi a fost martor multor minuni. A fost împreună cu apostolii şi Mântuitorul în grădina Ghetsimani, a suferit alături de aceştia atunci când Domnul a fost prins, judecat, chinuit şi răstignit pe cruce şi s-a bucurat împreună cu ei când au primit vestea cea bună a învierii lui Hristos. L-a văzut pe Hristos înviat în prima zi, şi după opt zile, apoi la arătarea din Galileea, când apostolii au primit porunca de a predica Evanghelia la toate neamurile (Matei 28, 19).
După pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii creştine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli au urmat porunca de a duce ,,vestea cea bună” (Evanghelia) la toate neamurile. Conform mai multor istorici şi teologi ai acelei perioade (Hipolit Romanul, Eusebiu din Cezareea Palestinei, Origen din Alexandria), Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, a fost şi cel dintâi care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în teritoriile locuite de geto-daci, mai exact, în regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră (Sciţia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.
Iată ce scria Eusebiu de Cezareea în cunoscuta lui lucrare intitulată ,,Istoria Bisericească”: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă in Partia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia…”.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în cartea ,,Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, menţiona că „Apostolului Andrei i-a revenit (prin tragere la sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul (Constantinopolul), Tracia şi Macedonia, Tesalia, şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.
Trebuie amintit aici faptul că provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră cuprindea Tyras (Cetatea Albă), Histria (Istria), Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia) şi alte cetăţi întemeiate de colonişti greci cu câteva secole înainte. Aceste cetăţi, împreună cu toată Sciţia, au fost anexate de Imperiul Roman mai marii provincii numite pe atunci Moesia Inferior (Bulgaria răsăriteană de azi). Această situaţie a făcut ca formele de viaţă şi cultura greceşti şi, mai târziu, romane să pătrundă în această provincie oferind condiţii propice Sfântului Apostol Andrei pentru a predica Evanghelia lui Hristos.
Spre sfârşitul secolului I, Sfântul Andrei a murit ca martir în Ahaia, la Patras, răstignit la ordinul guvernatorului Aegeas pe o cruce în formă de X, denumită crucea Sfântului Andrei. Data exactă a martiriului său este învăluită în negura istoriei.
În anul 357, moaştele sfântului au fost aduse şi aşezate spre închinare în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Au fost însă luate de acolo în timpul cruciadei a IV-a, când cardinalul Petru de Capua a dus moaştele sfântului în Italia, aşezându-le în catedrala din Amalfi. Capul sfântului a fost dus la Roma în anul 1462, cu acordul papei Pius al II-lea, iar de aici, mai târziu, a fost dus la Patras unde se află şi azi spre închinare.
În anul 1996 şi 2011, moaştele Sfântului Apostol Andrei, prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, au revenit pe meleagurile ţării noastre. Evlavia şi entuziasmul arătate de credincioşi cu acest prilej au arătat încă o dată că Sfântul Apostol Andrei este – aşa cum îl numeşte calendarul Bisericii noastre – ,,Ocrotitorul României”.
Pr. Dr. Ioan Duţuc