ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
„Adevărat grăiesc vouă; Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer.„
(Matei 18,18)
„Să învăţăm că nu se află altă cale sigură de mântuire decât aceasta: să mărturiseşti gândurile tale părinţilor celor mai cu dreaptă socoteală şi să te laşi îndrumat de ei spre virtute şi nicidecum de gândul şi părerea ta.”
(Sfântul loan Casian)
Darul cel mai de preţ pe care 1-a primit omul de la Dumnezeu este viaţa, şi nimic nu-I poate oferi omul ca dar lui Dumnezeu decât propria viaţă.
Scopul vieţii noaste pe acest pământ este după cum arată Sfântul Serafim de Sarov Dobândirea Sfântului Duh prin trăirea în poruncile lui Dumnezeu. După cum nici o cale nu este fără greutăţi aşa este şi viaţa în Hristos
Sfânta Taină a Spovedaniei sau Pocăinţei are rolul de a ne sprijini atunci când ne poticnim pe cale, de a ne ridica curaţi şi cu puteri noi în a purcede din nou la drum.
Pocăinţă = părere de rău însoţită de dorinţa de îndreptare
Datoria noastră de creştini este să ne facem adeseori (sau măcar de patru ori pe an – în cele patru posturi), un proces de conştiinţă, o examinare a vieţii.
Aşa după cum o haină sau o cămaşă o spălăm de fiecare dată atunci când se murdăreşte, tot aşa şi sufletul îl spălăm de păcate prin spovedanie.
Dacă prin Taina Botezului ne-am născut la o nouă viaţă, prin Taina Spovedaniei (a Pocăinţei, care este considerat al doilea botez), ne simţim ca nou-născuţi, împăcaţi cu noi înşine şi cu Dumnezeu.
Ori de câte ori cazi în vreun păcat, ridică-te prin mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, care este slujitorul lui Hristos şi fără teamă sau ruşine să spui toate câte ai făcut, căci Dumnezeu, fiind Atotştiutor, ştie şi de păcatele pe care le-ai făcut cu gândul sau cu cuvântul. Cu smerenie şi căinţă să-ţi faci o spovedanie sinceră, ca să iei iertare şi alinare, pentru că în cer „va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte (se îndreaptă) decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă” (Luca 15,7).
- Îţi aminteşti când te-ai spovedit ultima dată? Ai reuşit să împlineşti canonul dat de părintele la care te-ai spovedit?
- Trăieşti în pace cu toată lumea sau poate te-ai certat cu cineva (rudă, prieten, vecin)? Ţi-ai cerut iertare sau încă nu?
- Ai negat vreodată existenţa lui Dumnezeu? Ai sentimentul că îl iubeşti mai presus de orice?
- Poate ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu sau chiar ai avut gând de sinucidere?
- Te gândeşti că eşti muritor şi că toţi vom fi judecaţi de Dumnezeu?
- Cinsteşti pe Maica Domnului, Sf. Cruce şi pe sfinţi? Citeşti rugăciuni adresate lor?
- Nu cumva ai socotit că toate credinţele sunt la fel de bune şi mântuitoare? Sau poate chiar ai participat la adunări sectare, la evanghelizări sau diverse ceremonii de ale lor (botezuri, nunţi, înmormântări)?
- Ai mai citit cărţi tipărite de sectari şi poate ai dat şi altora să citească? Ţii în casă astfel de cărţi eretice?
- Poate ai crezut în reîncarnare, fantome, strigoi? Ai practicat sau încă mai practici yoga, sau „sporturi” orientale. Crezi în superstiţii, citeşti sau urmăreşti zodiacul, horoscopul? Te-ai dus să-ţi ghicească în palmă sau în cafea? Sau să-ţi deschidă cartea?
10. Poate uneori, din neatenţie, ai glumit pe seama celor sfinte sau chiar ai hulit, aducând injurii lui Dumnezeu, prin aceasta încălcând porunca a 3-a din Decalog?
11. . Poale te-ai ruşinat să-L mărturiseşti pe Dumnezeu (ex.: nu faci semnul Sf. Cruci când treci pe lângă biserici sau troiţe sau când eşti invitat la masă)?
12. Ai reuşit să mergi în duminici şi sărbători la Sf. Liturghie sau poate te-ai lenevit sau ai lucrat în aceste zile? Sau poate te-ai dus la distracţii, la picnic, luând şi pe alţii?
13. Stând în biserică, poate ai fost neatent, mândru sau poate ai vorbit?
14. Ai cinstit feţele bisericeşti sau când i-ai văzut pe preoţi ai căutat să-i ocoleşti, gândind că-ţi va merge rău?
15. Te rogi întotdeauna dimineaţa, seara, înainte şi după masă? Reuşeşti să fii atent? îţi pomeneşti părinţii, soţia (soţul), copiii, episcopul locului şi duhovnicul la rugăciune?
16. Îi pomeneşti pe cei adormiţi (mai ales la zilele de pomenire indicate în calendar)? Dai milostenie celor săraci pentru sufletele celor morţi?
17. Îţi cinsteşti părinţii cum se cuvine? Îi ajuţi? Dar pe alţi bătrâni neputincioşi?
18. Dai o educaţie creştinească copiilor tăi?
19. S-a întâmplat cumva să faci deosebire între copiii tăi? Ai blestemat pe vreunul dintre ei?
20. Ai folosit mijloace de contracepţie sau n-ai dorit să dai naştere pruncilor tăi? Ai făcut avorturi? Ai ajutat să se facă avort?
21. Aţi reuşit să aveţi armonie în familia voastră sau se întâmplă mai des să vă certaţi, chiar şi în faţa copiilor?
22. Reuşeşti să posteşti miercurea şi vinerea? Dar în cele 4 posturi mari? Te spovedeşti în fiecare din ele împreună cu toată familia şi copiii? Ceri sfat de la preot pentru probleme mai dificile?
23. Poţi să citeşti regulat din Ceaslov, Psaltire, din Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor sau din alte cărţi de zidire sufletească? Dai sfaturi bune şi altora?
24. Când te împărtăşeşti, reuşeşti să stai la Sf. Liturghie sau ceri să fii împărtăşit grabnic, spunând că nu ai timp să stai? Pleci mai înainte „ca Iuda de la Cina cea de Taină”?
25. Poate ai săvârşit, în oarecare fel, păcatul desfrânării sau poate te-ai îmbrăcat necuviincios? Sau poate ai citit cărţi imorale sau ai vizionat imagini indecente, obscene?
26. Poate ai ascultat muzică incitantă la păcat sau ai fost la petreceri în zilele de post?
27. Poate ţi-ai însuşit lucruri străine sau ai căutat să înşeli pe alţii, profitând de neştiinţa lor?
28. Poate ai înşelat, ai dat sau ai primit mită, ai pârât, ai minţit, ai jurat strâmb, ai depus mărturie mincinoasă sau ai plătit martori mincinoşi?
29. S-a întâmplat să făgăduieşti şi să nu respecţi făgăduinţa sau cuvântul dat cuiva? Ai promis ceva lui Dumnezeu şi nu ai împlinit? Poate ai depus mărturie nedreaptă împotriva cuiva sau ai cerut acest lucru de la cineva?
30. Poate te-ai purtat cu mândrie şi ai dorit să fii slăvit de oameni? Sau poate te-ai îmbrăcat luxos, extravagant, te-ai fardat şi ai cheltuit mult pentru cosmetice? Te-ai purtat indecent în casă faţă de copii?
31. Poate uneori eşti lacom sau zgârcit? Poate ai mâncat peste măsură sau te-ai şi ameţit, consumând prea multă băutură, negândindu-te la cel sărac şi sărman?
32. S-a întâmplat poate să consumi droguri sau fumezi? Poate ai dat şi altora acest sfat?
33. Obişnuieşti să bârfeşti, să vorbeşti de alţii, uitând că prin aceasta putem omorî sufleteşte pe aproapele?
34. Poate ai invidiat pe cineva pentru bunurile pe care le are sau chiar pentru talentul său?
35. Poate n-ai fost prea sârguincios şi de aceea familia ta s-a aflat uneori în lipsă?
36. Obişnuieşti să cercetezi pe cei bolnavi (în spital sau acasă)? Poţi să-i ajuţi? Dar pe văduve şi pe orfani? Încurajezi pe cel deznădăjduit?
37. Ai achitat ceea ce ai împrumutat sau ai plătit cum te-ai împăcat pe cei ce ţi-au lucrat? S-a întâmplat poate să ceri prea mult pentru munca pe care ai făcut-o?
38. Ai lucrat ceva şi pentru Biserică?
39. Îţi mai aduci aminte de vreun păcat nemărturisit până acum sau mai ai ceva pe suflet? Te mustră conştiinţa pentru altceva?
40. Îţi pare rău de greşelile săvârşite, te străduieşti să nu le mai repeţi?
41. Doreşti să te împărtăşeşti?
Important:
Este bine ca spovedania să fie făcută cu cel puţin o zi înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, pentru a avea timp de liniştire şi săvârşire a canonului de rugăciune!